Potrivit d-lui Dragoş Atanasiu, preşedintele ANAT, pe fondul crizei şi
ca urmare a impactului acesteia asupra turismului, agenţiile de profil
au anunţat deja reduceri de preţui de până la 30% începând cu prima
lună a anului viitor.
|
|
Executivul a mărit impozitul pentru anul 2009, pentru autoturismele cu
masa egala sau mai mare de 12 tone, folosite pentru transport intern şi
internaţional. Conform actului normativ, pentru vehiculele ce fac doar
transport intern se va plăti 80% din valorile minime prevăzute în
Directiva 1999/62/CE.
|
|
Printre planurile noului guvern se află şi un ambiţios proiect ce
prevde finalizarea a aproape 1000 de km de autostradă, până cel târziu
în anul 2012. Aici sunt incluse şi autostrada Transilvania, din care ar
urma să se construiască 254 km între Borş şi Târgu Mureş, dar şi o
autostradă între Bucureşti şi Comarnic, pe o porţiune de 110 km.
|
|
Începând de ieri, Elvetia se alatura Norvegiei si Islandei în grupul
statelor care nu fac parte din Uniunea Europeana dar au aderat la
spatiul Schengen. Astfel cetatenii care provind din statele membre ale
acestui tratat vor putea intra liber pe teritoriul elvetian, cei care
provin din statele membre ale UE dar care nu fac parte din tratat vor
fi nevoiti sa prezinte la intrarea în Elvetia o carte de identitate.
|
|
Două noi propuneri legislative privind o serie de drepturi pentru pasagerii care au fost adoptate de
Comisia Europeană în această săptămână. Conform acestor noi reglementări, sunt introduse câteva noi reguli
minime pentru informarea pasagerilor înainte, în timpul şi la încheierea călătoriei, acordarea de
asistenţă specială pentru persoanele cu mobilitate redusă şi de despăgubiri materiale în cazul
întârzierilor sau întreruperii călătoriilor.
|
|
|
Echipa Euromaidec urează tuturor clienţilor şi colaboratorilor săi Sărbători Fericite şi un călduros la mulţi ani!
|
|
|
Chiar dacă turismul va fi în cădere liberă în perioada sărbătorilor de
iarnă, cel puţin faţă de nivelul înregistrat anul trecut, specialiştii
din domeniu se aşteaptă la o revigorare a acestui segment de piaţă
imediat după încheierea sezonului de sărbători, dar, chiar dacă
preţurile acestui an au rămas similare cu cele de anul trecut,
turiştii de anul viitor se vor orienta către pachete mai ieftine.
|
|
|
|
|
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 Inainte > Sfarsit >>
|
Rezultate 69 - 85 din 86 |