Suspendarea licentei de transport sau a copiei conforme |
Ca orice licenţă obţinută, licenţa de transport poate fi şi suspendată
în anumite cazuri. Suspendarea este executată de către agenţiile
teritoriale ale Autorităţii Române Rutiere atunci când se constată că
opeartorul nu mai întruneşte condiţiile care au stat la baza eliberării
sau dacă acesta a furnizat documente conţinând informaţii eronate
atunci când a solicitat eliberarea licenţei. Odată cu anularea
licenţei, şi copiile conforme cu aceasta devin nule, operatorul
nemaiavând drept de transport cu niciun vehicul.
Există însă cazuri când suspendarea se face doar asupra unei anumite copii conforme, în cazul în care operatorul săvârşeşte abateri grave de la reglementările privind transportul rutier sau protecţia mediului. Abateri de acest fel pot fi:
- efectuarea transportului public fără licenţă de traseu, autorizaţie de transport internaţional ori folosind documente de transport retrase, expirate sau declarate pierdute.
- efectuarea transportului rutier în baza unei copii conforme sau a unei licenţe de transport suspendate, expirate sau declarată nulă.
- sustragere de la efectuarea controlului în trafic rutier.
- sustragerea sau obstrucţionarea efectuării controlului la sediul operatorului.
- înstrăinarea documentelor necesare efectuării transportului rutier.
- utilizarea cisternelor sau a recipientelor care au defecţiuni şi pot pierde substanţe periculoase, ori transportul unor asemenea substanţe fără autorizaţiile necesare.
Suspendarea acestor copii conforme se face pe o perioadă de 30 de zile.
*Informatiile din sectiunea de legislatie au rol strict informativ. Pentru o mai buna informare vizitati www.arr.ro
|